Partidele cer rambursarea cheltuielilor electorale de la alegerile parlamentare. Suma surprinzătoare pe care o vrea AUR

Partidele politice care au obținut minim 3% la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie 2020 au depus cereri de rambursare a cheltuielilor electorale pentru suma totală de 148.329.727,89 lei.

”Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că în data de 6 ianuarie 2021 s-a împlinit termenul-limită de depunere, de către competitorii electorali care au obținut minimum 3%, din voturile valabil exprimate la nivel național, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, respectiv care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripției electorale în care au candidat, a cererilor de rambursare a cheltuielilor electorale efectuate cu ocazia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020”, informează AEP.

Cei mai mulți bani îi cere PSD, care solicită rambursarea unor cheltuieli electorale în valoare de 43,3 milioane lei. PNL cere să i se ramburseze peste 36 de milioane de lei, în timp ce Partidul Pro România vrea 28 milioane lei.

De asemenea, PMP solicită rambursarea a 19,6 milioane de lei, USR cere 9,4 milioane lei, UDMR 3,4 milioane lei, iar AUR 1,5 milioane lei.

Formațiunea politică        Suma solicitată  

1. Partidul Social Democrat 43.359.958,11 lei
2. Partidul Național Liberal 36.149.973,11 lei
3. Partidul Pro România 28.018.828,05 lei
4. Partidul Mișcarea Populară 19.674.029,95 lei
5. Partidul Uniunea Salvați România 9.401.809,60 lei
6. Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate 5.838.553,23 lei
7. Uniunea Democrată Maghiară Din România 3.415.481,40 lei
8. Alianța Pentru Unirea Românilor 1.527.205,92 lei
9. Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) 140.504,79 lei
10. Papici Marcela – candidat independent 26.612,00 lei
11. Forumul Democrat al Germanilor din România 496.782,00
12. Uniunea Croaților din România 1.764,32
13. Uniunea Culturală a Rutenilor din România 17.560,22
14. Asociația Italienilor din România 17.886,62
15. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România 3.954,99
16. Uniunea Sârbilor din România 1.774,84
17. Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România 20.645,52
18. Comunitatea Rușilor Lipoveni din România 10.055,53
19. Uniunea Democrată Turcă din România 1.121,31
20. Asociația Partida Romilor Pro-Europa 64.346,92
21. Uniunea Elenă din România 20.085,20
22. Uniunea Polonezilor din România 28.592,00
23. Asociaţia Macedonenilor din România 22.349,38
24. Asociația Liga Albanezilor din România 69.853,88

TOTAL 148.329.727,89

”Precizăm că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, cererile de rambursare depuse după împlinirea termenului legal, respectiv după data de 6 ianuarie 2021, nu vor fi luate în considerare”, mai arată AEP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here