Rata de infectare s-a dublat în ultimele 24 de ore, deși numărul cazurilor noi a scăzut sub 2.000. La ATI sunt 1.083 de pacienți COVID

În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.987 de cazuri noi de COVID-19, din 7.005 de teste efectuate. Rata de infectare este de 28,3%. Alți 71 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La terapie intensivă sunt internați 1083 de pacienți COVID. 

Până astăzi, 11 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 673.271 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

600.710 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.987 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 16.725 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 10.01.2021 (10:00) – 11.01.2021 (10:00) au fost raportate 71 de decese (48 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj,  Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.001. Dintre acestea, 1.083 sunt internate la ATI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.