Pensii 2021. CCR, decizie privind creşterea pensiilor cu 40%. Ce îi aşteaptă pe români

Curtea Constituțională este așteptată miercuri să se pronunțe în legătură cu sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetara adoptata de Parlament cu un amendament al PSD care prevede creșterea pensiilor cu 40%.

Cabinetul Cîţu spune că în obiecția de neconstitutionalitate, că Legislativul „a ignorat exigentele de previzibilitate ale legii și perspectivele evoluției situației bugetului consolidat și a economiei generale, cu consecință afectării principiului securității juridice”.

„Executivul reiterează argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigentele de previzibilitate ale legii și perspectivele evoluției situației bugetului consolidat și a economiei generale, cu consecință afectării principiului securității juridice.

În plus, abrogarea unor articole din ordonanță de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie a.c. nu duce automat la aplicarea legii inițiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziții tranzitorii”, conform comunicatul de presă transmis de reprezentanții Guvernului.

Guvernul arată că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanțare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite și care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispozițiilor constituționale.

„Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie respectiv de 1.442 de lei s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei așa cum a modificat legiuitorul și majorarea salariilor profesorilor ar presupune „un necesar de finanțare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB și 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05 % din PIB)”, mai spune sursa citată.

Pe 22 septembrie, Camera Deputaților și Senatul au adoptat în plen reunit proiectele de lege care aproba rectificarea bugetară în formă care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40%.

A fost efectuată o modificare, la solicitarea grupurilor parlamentare ale UDMR care spune că „plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârșitul anului 2020, este de 40% din Produsul Intern Brut”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.