Se dau până la 2.500 de lei de persoană. Mii de români au luat deja banii

Vești bune pentru mii de români. Se dau bani de la stat. Anunțul a fost făcut de Raluca Turcan într-o postare pe pagina personală de facebook.

Potrivit ministrul Muncii, în urma mai multor discuțiii cu reprezentanții Horeca, dar și cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, s-a ajuns la aplicarea unor măsuri pentru a sprijini aceste sectoare.

„Discuțiile pe care le-am avut astăzi cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României și cu cei ai industriei HoReCa au vizat, în principal, eficiența și modul de aplicare a măsurilor de sprijin dedicate sectoarelor de activitate cele mai afectate de pandemie.

Am apreciat la partenerii mei de dialog atât propunerile exprimate, cât și disponibilitatea de a transforma întâlnirile noastre într-un mod curent de lucru, de a împărtăși informații, analize și puncte de vedere din domeniile noastre comune de interes”, a scris Raluca Turcan pe facebook.

Ministrul Muncii a mai precizat că mii de români urmează să primească acești bani, iar unele plăți au fost deja făcute. Potrivit acesteia, până în prezent, în sectorul Horeca au fost pltătite deja 10.4 milioane de lei.

„Pentru a sprijini în continuare angajații și angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile, am decis să prelungim măsurile active pe care le-am aplicat anul trecut:
🔵 Timpul redus de lucru (kurzarbeit) se va aplica pe toată perioada stării de alertă și pe o perioadă de până la 3 luni după. Până în decembrie anul trecut, de această măsură au beneficiat peste 11 000 de angajați doar din sectorul HoReCa și au fost plătite 10,4 milioane de lei;
🔵 Șomajul tehnic – pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021. Au fost achitate până acum 4,22 miliarde de lei pentru 1,2 milioane de beneficiari”, a adăugat ministrul.

Cine primește 2.500 de lei

Totodată, potrivit ministrului, unii români vor primi 50% din salariu, însă maxim 2.500 de lei.  De asemenea, ea a mai vorbit și despre zilele de lucru și despre modul în care va fi făcută remunerația.

„50% din salariul angajatului (nu mai mult de 2 500 lei) pentru cei care încadrează în muncă persoane peste 50 de ani sau tineri între 16 și 29 de ani. În aceste două categorii avem deja peste 8 600 de beneficiari și peste 253 de milioane de lei plăți efectuate, iar măsura se va aplica până la 1 septembrie 2021.;
🔵 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă acordată lucrătorilor zilieri, pentru o perioadă de 3 luni, măsură aplicabilă până la 30 iunie 2021.;
🔵 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi pentru sezonieri. Până acum, au beneficiat de această măsură 13 500 de sezonieri, iar plățile efectuate se ridică la 11,1 milioane de lei. Măsura a fost prelungită până la 30 iunie 2021;
🔵 Zile libere plătite pentru părinți și pe perioada cursurilor online până la finalizarea cursurilor anului școlar 2020-2021. De această prevedere au beneficiat în trecut peste 115 000 de părinți.

În ceea ce privește sectorul HoReCa, aceste măsuri au venit în completarea celor fiscal – bugetare menite să susțină activitatea companiilor pe perioada pandemiei, tocmai pentru că a fost unul dintre domeniile cu cele mai mari restricții în ultimul an”, a mai scris Raluca Turcan.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here