Un bărbat reţinut pentru furt, găsit spânzurat în arestul IPJ Vâlcea

Un bărbat de 32 de ani, reţinut pentru furt şi aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, a fost găsit decedat în camera de deţinere, având un cearceaf înfăşurat în jurul gâtului, se arată într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES, potrivit romania24.ro.

Potrivit sursei citate, bărbatul în cauză a decedat joi, în aceeaşi zi în care a fost introdus în arest.

“La data de 14 ianuarie, în jurul orei 18,15, poliţiştii din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea au constatat că, în una dintre camerele de deţinere, un bărbat este în stare de inconştienţă, acesta având înfăşurat, în jurul gâtului, un cearceaf. Au fost acordate îngrijiri medicale, la faţa locului ajungând şi personal medical de specialitate, însă a fost constatat decesul acestuia”, precizează sursa citată.

Bărbatul, din Câineni, a fost introdus în arest în urma finalizării cercetărilor într-un dosar penal în care era cercetat pentru furt calificat.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea.

Conducerea IPJ Vâlcea a dispus efectuarea de verificări pe linie internă, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here