Vremea azi, 18 ianuarie. De la ger ajungem la temperaturi prea mari pentru luna ianuarie

Astăzi avem vreme foarte rece și o dimineața geroasă în multe zone. Norii se adună în jumătatea nordică, la munte și prin nordul Dobrogei, pe unde mai vin câteva ninsori slabe. În rest, atmosfera va fi însorită și va fulgui doar sporadic.

Vântul prinde putere la munte la altitudini mari dar va avea intensificări și în sud-vestul și în nord-estul țării.

Maximele pleacă de la -11 grade în depresiuni și ajung până la zero grade în regiunile sudice.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici acum dimineață sunt condiții de ceață dar mai târziu vedem și soarele.

Prin nordul Dobrogei va mai ninge slab, iar temperaturile cresc cu 4-5 grade față de ieri și vor ajunge până la zero grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, se mai adună norii și vor aduce ninsori slabe. Vor fi și perioade cu soare, se mai încălzește, dar temperaturile se mențin negative.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina va fi foarte frig. Pe aici avem o dimineață geroasă, mulți nori și ninsori locale. Se răcește și la amiază vor fi cel mult -7 grade iar vântul va spori senzația de frig.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș frigul va fi greu de îndurat, iar acum dimineața este ger. Înnorările persistă, va mai ninge slab, iar temperaturile mai scad puțin.

În ținuturile vestice, zărim puțin soarele prin Banat, dar în rest atmosfera va fi închisă și apar câteva ninsori slabe. Maximele ajung până la -2 grade și vântul va avea unele răbufniri.

În Transilvania avem o dimineață geroasă, ninsori în toată provincia și un vânt mai insistent în zona Carpaților Meridionali. După prânz se ating -9 grade la Miercurea Ciuc, dar va fi foarte frig și în rest.

În Oltenia se anunță soare și vreme mai bună. Maximele termice vor ajunge până la zero grade, dar la noapte o să fie ger și pe aici.

Și în ținuturile sudice găsim vreme frumoasă, dar foarte rece mai ales dimineața și noaptea. După prânz se ating zero grade în Lunca Dunării.

Vremea în țară

Marți nu scăpăm de frig și dimineață va fi ger cam peste tot. Prin vest, nord și centru se mai adună norii și o sa ningă, dar în rest atmosfera va fi însorită.

Miercuri temperaturile încep să crească, o să avem soare și vreme bună în jumătatea sudică și fulguieli trecătoare prin nord. Dimineața, în depresiuni apare ceața, iar maximele ajung până la 6 grade.

Joi vremea devine caldă pentru luna ianuarie, dimineața mai sunt posibile precipitații slabe mixte în nord-vest, iar la munte spre seară se va depune polei.

Vremea în București

În București va fi foarte frig în orele dimineții. Peste zi avem vreme frumoasă, dar rece și o maximă de -1 grad.

Marți nu scăpăm de frig și maxima va ajunge tot la -1 grad. În noaptea următoare temperatura se apropie din nou de pragul gerului mai ales la marginea orașului și apar condiții de ceață.

Și miercuri o să fie foarte frig în orele dimineții, însă peste zi temperaturile încep să crească. Cerul va fi variabil și maxima ajunge pe la 2…3 grade.

Joi va continua să se încălzească și vremea devine caldă pentru luna ianuarie. Temperatura maximă va fi 9 grade, iar cea minimă de -2 grade. Atmosfera va fi plăcută, vântul mai activ, iar în orele dimineții e posibil să apară ceața.

Vremea la munte

La munte, astăzi vremea va fi geroasă, înnorările persistă și va mai ninge slab. Vântul va avea intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, iar temperaturile din stațiuni vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Marți se încălzește ușor, însă o să fie în continuare foarte frig. O să ningă local prin Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, iar pe timpul nopții va fi ger.

Miercuri temperaturile mai cresc puțin, însă vremea rămâne rece, mai ales în prima parte a zilei. Mai apar ceva înnorări și fulguieli trecătoare, iar vântul se intensifică la altitudini mari.

Joi va continua să se încălzească, iar dimineața mai sunt condiții de precipitații slabe, mixte în nordul Carpaților Orientali.
Pe văi și în depresiuni vor fi condiții de ceață și polei, iar vântul se va înteți pe crestele înalte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here