Cunoscutul activist de mediu Daniel Bodnar a fost rănit într-un accident rutier

Cunoscutul activit de mediu Daniel Bodnar a fost implicat într-un accident rutier luni noapte, pe raza comunei Sucevița. El era pasager în mașina condusă de un prieten.

Daniel Bodnar a fost internat la spitalul de Neurochirurgie din Iași, în urma unui accident rutier petrecut pe raza comunei Sucevița. Șoferul în care se afla activistul de mediu ar fi pierdut controlul volanului, mașina lovind violent un podeț.

Daniel Bodnar a fost diagnosticat preliminar cu „fractură de coloană lombară, paraplegie și fractură complexă la o gleznă”, scrie Monitorul de Botoșani.

”În noaptea de luni spre marți, în jur de 2.20, pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița, a avut loc un accident cu implicarea unui singur vehicul cu post de conducere pe dreapta, condus un tânăr de 24 de ani, din Solca.

Șoferul a pierdut controlul asupra direcției, mașina a lovit timpanul unui podeț, a lovit poarta unei case, un indicator rutier, iar pe fondul vitezei dezvoltate mașina a mai rulat într-un șanț de la marginea drumului. Echipajul de poliție a ajuns de urgență la fața locului, la patru minute de la apelul la 112”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene.

Activistul Daniel Bodnar, lovit cu pietre în timp ce urmărea un camion încărcat cu lemne, în decembrie

În luna decembrie, cunoscutul activit de mediu Daniel Bodnar a scris pe Facebook că a fost atacat de angajaţii unei companii de prelucrare a lemnului. Ajuns la poarta unei fabrici, acesta ar fi fost atacat cu pietre de mai mulţi angajaţi.

În filmarea realizată de activit se vede cum acesta pleacă de la locul incidentului cu faţa însângerată şi le cere celor care îl urmăreau online să sune la 112

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here