Bătaie cu bâte și topoare într-o localitate din Constanța. Agresorii au fost arestați

Sursa foto: digi24.ro

O bătaie cu bâte și topoare a început într-un bar din satul Dunăreni, iar apoi agresorii au continuat să lovească victimele chiar în fața caselor unde încercau să se refugieze. Trei indivizi au fost arestați.

Mai multe persoane au fost rănite în urma loviturilor cu bâte și topoare, astfel că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au obținut arestarea preventivă a suspecților, se arată într-un comunicat preluat de Agerpres.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, la data de 17 ianuarie, în jurul orelor 20,00, cei trei inculpaţi au ameninţat şi agresat mai multe persoane, (…), în incinta unui bar din satul Dunăreni, judeţul Constanţa, producând tulburarea ordinii şi liniştii publice, acţiunea lor ilicită determinându-i pe clienţii localului public să părăsească barul şi impunând intervenţia organelor de poliţie” se arată în comunicat.

Cei trei indivizi au luat urma bărbaților care fugiseră și i-au bătut din nou, în timp ce polițiștii ajunseseră la bar.

„După o scurtă perioadă, dar în acelaşi context, în apropierea locuinţei persoanelor vătămate, cei trei inculpaţi au continuat să-l agreseze pe (…). Astfel, inculpaţii (…) l-au lovit cu bâtele în cap şi pe corp pe M.A., care a căzut inconştient la pământ, iar după câteva momente, dar în acelaşi context, N.N. i-a lovit cu toporul în cap, pe rând, pe (…) şi i-a doborât la sol”, au precizat procurorii.

Trei dintre victime au nevoie de 8-9, 15, respectiv 50 de zile de îngrijiri medicale. Mandatul de arestare pentru 30 de zile a fost emis pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor simplu şi calificat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here