Capitala, pentru a treia zi în scenariul galben. Ce județ se află pe primul loc la rata de infectare

Capitala, pentru a treia zi în scenariul galben, cu o rată de infectare de 2,52 cazuri la mia de locuitori.

Municipiul Bucureşti rămâne pentru a treia zi în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, după ce vineri a înregistrat 2,52 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă, când a avut 2,69 cazuri la mia de locuitori, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În zona roşie au rămas judeţele Timiş, cu 3,75 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă, când incidenţa a fost de 3,93, Ilfov, cu 3,07, în scădere mare faţă de ziua precedentă (3,12), şi Cluj – 3,13, în scădere faţă de ziua precedentă (3,31).

În schimb, 12 judeţe se află în zona galbenă (între 1,5 şi 3 cazuri la mia de locuitori) şi 27 judeţe în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Olt – 0,58, Buzău – 0,6, Vrancea – 0,6, Harghita – 0,63 şi Covasna – 0,83.

Bucureşti, cele mai multe cazuri noi – 413

Zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt municipiul Bucureşti – 413 şi judeţele Timiş – 166, Braşov – 148, Cluj – 133, Ilfov – 118, Iaşi – 109, Constanţa – 101, potrivit datelor transmise, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Harghita – 11, Tulcea – 15, Covasna şi Vrancea – câte 18 şi Olt – 20.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here