Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, vineri dimineața, în municipiul Roșiorii de Vede din județul Teleorman. O persoană a rămas blocată în autoturism, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
Potrivit ISU Teleorman, accidentul s-a produs în apropierea Gării de Est, iar în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme.
În urma coliziunii au rezultat trei victime, conștiente și cooperante, dintre care una blocată.
Este vorba despre trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani, cu traumatisme ușoare la nivelul capului și membrelor superioare.
Două dintre victime au fost preluate de două ambulanțe SAJ, iar una de echipajul SMURD, fiind transportați la UPU Alexandria.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, sablarea carosabilului și îndepărtarea resturilor de caroserie, iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.
Sursa: romania24.ro
































