Prefectura Bucureşti a anunţat GREŞIT până la ce oră pot rămâne deschise restaurantele. Eroarea a fost modificată după 3 zile

Prefectura Bucureşti a anunţat marţi că din cauza unei erori materiale în decizia de vineri a Comitetul Municipiului București pentru Situatii de Urgență, autoritățile au decis că restaurantele și cafenelele din Bucureşti pot funcţiona doar în intervalul 6.00 – 21.00. La trei zile de la relaxarea măsurilor anti-COVID, Prefectura Capitalei a revenit asupra deciziei, anuntând că restaurantele şi cafenelele pot fi deschise până la ora 23:00.

Prefectura Bucureşti a anunţat marţi, într-un comunicat de presă că „în cuprinsul Hotărârii nr.2 din 22.01.2021 adoptată de Comitetul Municipiului București pentru Situatii de Urgență,  s-a constatat o eroare materială în ceea ce privește intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 06.00-21.00”.

„În Anexa nr.3 a H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prevăzut orarul 06.00- 23.00, ca interval în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor”, a anunţat Prefectura Capitalei, la trei zile după relaxarea restricţiilor anti-COVID-19 în Bucureşti.

Prefectura Bucureşti aminteşte că „în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență s-a constatat că, în intervalul de timp 20.01.2021 – 22.01.2021, incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din municipiul București a fost mai mică de 3/1.000 de locuitori, potrivit comunicării oficiale a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București”.

De asemenea, „s-au luat în discuție obligativitatea respectării prevederilor H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit Anexei nr.3 a aceluiași act normativ.

În cadrul dezbaterilor, membrii Comitetului și-au exprimat punctele de vedere cu privire la oportunitatea adoptării măsurilor prevăzute în Anexa nr.3, astfel cum au fost formulate de legiuitor. Nu au existat discuții referitoare la  modificarea intervalului orar în care se vor aplica acestea măsuri, altfel decât au fost prevăzute în hotărârea de guvern incidentă”.

„Prefectul municipiului București, domnul Traian Berbeceanu, își prezintă public scuzele pentru eroarea susmenționată”, se mai arată în comunicatul de presă al prefecturii Bucureşti.

„Recomandăm cetăţenilor prudenţă. Măsurile se vor relaxa parţial de luni. Am considerat necesar ca toţi operatorii să aibă timpul necesar organizării activităţii. Anterior ședinței am avut o întâlnire cu șefii Poliției, Jandarmeriei, IGSU, am hotărât intensificarea controalelor”, spunea prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, vineri după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here