Noua tulpină mutant a coronavirusului se răspândeşte vertiginos în România! După Giurgiu şi Bucureşti, un caz a aparut la Suceava. Un bărbat care s-a întors recent din Marea Britanie. Reporterii Observator au aflat că acesta nu s-a izolat singur, aşa cum anunţase, iar acum soţia şi cei trei copii ai lor au simptome de infectare.
Specialiştii atrag atenţia că varianta supercontagioasă va fi din ce în ce mai întâlnită, iar scaderea cazurilor este doar aparenta pentru ca testam putin.
Patru probe ale unor pacienţi suspecţi că ar fi infectaţi cu varianta britanică a virusului au ajuns în urmă cu o săptămână în laboratorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, două sosite de la Cluj, două din spitalul judeţean Suceava.
Mihai Dimian, profesor univ. doctor: ”Este un pacient cu istoric din Marea Britanie (…) si una dintre cele doua se dovedeste a fi cu noua tulpină”.
Un bărbat de 39 de ani din Suceava, pozitiv la noua tulpină
Aceeaşi probă a ajuns şi la Institutul Cantacuzino. A ieşit pozitivă în ambele laboratoare. Bărbatul, de 39 de ani, s-a întors pe 5 ianuarie din Marea Britanie. Când a devenit simptomatic se afla în carantină la domiciliu. A fost testat pozitiv în data de 9 ianuarie, iar acum este internat la Spitalul Judeţean Suceava.
Mihai Dimian, profesor univ. doctor: ”Deci poate fi chiar pacientul zero care a fost identificat. Momentan DSP-ul și Spitalul pot spune care au fost contacții acelor persoane dacă doresc să îi testeze, vom face secventierea și pentru ei în continuare”
Alexandru Rafila, reprezentantul României în OMS: ”Transmiterea acestei tulpini nu este neasteptata. Pentru mine este neasteptat numarul foarte mic de cazuri înregistrate la nivel national. Este o testare insuficientă”.
Posibil focar de infectare cu noua tulpină la o școală din București
În Bucureşti, se analizează probele mai multor persoane care au intrat în contact cu o îngrijitoare de la şcoala generală nr. 28. Femeia nu a călătorit în Marea Britanie, deci infectarea a avut loc în comunitate. 9 din 10 contacţi direcţi ai acesteia au fost depistaţi pozitiv săptămâna trecută. Dintre aceştia, patru lucrează în şcoală.
Alte 11 persoane, tot cadre didactice, au primit azi rezultatul – 7 sunt bolnavi. Patru dintre probe au prezentat caracteristici ale mutaţiei.
Eugen Ilea, Asociația Părinților București: ”Un angajat al şcolii a declarat că nu se purta mască, nu se respecta distanţarea, deci, acestea sunt şi temerile noastre, ale părinţilor”.
După operaţiunea de nebulizare, şcoala va rămâne închisă cel puţin o săptămână. Totul va depinde şi de numărul de persoane depistate pozitiv în perioada următoare.
Sursa: observatornews.ro