Anchetă de proporţii după incendiul de la Matei Balş. Dosar penal pentru ucidere din culpă, deschis de procurori

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul „Matei Balş” din Capitală. Patru pacienţi au murit în urma incidentului.

O anchetă după incendiul de la Matei Balş a fost demarată. Procurorii se află la faţa locului şi au început cercetările, au precizat reprezentanţii Parchetului.

Anchetă după incendiul de la Matei Balş. Primele ipoteze luate în calcul de anchetatori

Un reșou care funcționa în salonul care a ars la Institutul ”Matei Balș” din București ar putea fi cauza incendiului, potrivit unor surse citate de G4media.

Medicul Adrian Streinu Cercel, fost manager al Institului Matei Balș din București,  a declarat vineri dimineață că incendiul s-a produs la saloane în care erau internați pacienți COVID, și care erau conectați la oxigen.

„Din păcate, toți pacienții internați cu COVID au nevoie de oxigen. Ei erau conectați la oxigen. Starea lor de sănătate era medie spre severă. Nu este nimic bun pentru acești pacienți COVID. Din păcate, pacienții trebuie monitorizați în continuare, evaluați din punct de vedere al posibilelor afectări de căi respiratorii”, a declarat Adrian Streinu Cercel, la sosirea la Spitalul Matei Balș.

„Clădirea este din 1953 și a fost refăcută din toate punctele de vedere. Inclusiv din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen, pentru că oxigenul, după cu știți, reprezintă un medicament în momentul de față. Nu știu de la ce a izbucnit incendiul”, a mai spus Adrian Streinu Cercel, la România TV.

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa la un pavilion de la Institutului Matei Balş unde erau trataţi bolnavi cu COVID. Trei persoane au fost găsite decedate după ce s-a degajat fumul. De asemenea, o a patra victimă a murit, după ce manevrele de resuscitare au eşuat, notează Agerpres.

La faţa locului au intervenit 38 de echipaje de prim ajutor şi şase echipaje de terapie intensivă mobilă.

De la „Matei Balş” au fost evacuate, în primă fază, aproximativ 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”, iar restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului.

La Institutul Matei Balş s-au deplasat vineri dimineaţa şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here