Azi sunt programate noi audieri în cazul tragediei de la Matei Balș. Până acum, mai bine de 15 persoane au dat explicații în fața polițiștilor, inclusiv cadrele medicale care erau pe tură în noaptea în care s-a produs incendiul. O singură asistentă a recunoscut, oficial, că era frig în spital. Și fostul manager, Adrian Streinu-Cercel ar putea fi chemat să dea declarații, relatează Realitatea PLUS.
Astăzi sunt așteptate mai multe persoane să dea declarații la Serviciul Omoruri din Capitală. De altfel, încă din ziua în care s-a produs tragedia 929 ianuarie – n.r.) au avut loc audieri-maraton pentru a se stabili care erau condițiile din spital și cauzele care au dus la producerea incendiului.
Primele persoane audiate au fost asistentele medicale și infirmierele care s-au aflat pe tură în noaptea în care s-a produs incendiul de la Matei Balș, dar și medicul Cătălin Apostolescu, care a fost de gardă în noaptea nefastă.
În timpul audierilor, medicul a declarat că, alături de asistente și infirmiere, a ajutat la scoaterea pacienților din saloanele aflate în Pavilionul 5. Cătălin Apostolescu le-a spus anchetatorilor că ce s-a întâmplat în noaptea aceea a fost „o adevărată tragedie și nu mai vrea să-și amintească de asta”.
De asemenea, și fostul manager al unității medicale, Adrian Streinu Cercel, care a condus unitatea medicală mai bine de două decenii ar putea fi audiat zilele acestea.
Totodată, sunt așteptate și rudele pacienților din Pavilionul 5, acolo unde a avut loc tragedia, dar și pacienții care se aflau internați în zona în care s-a produs incendiul.
Vă reamintim cu un incendiu puternic a izbucnit la finalul săptămânii trecute, mai exact vineri, în jurul orei 5:00 dimineața, la Pavilionul 5 al Spitalului Matei Balș din Capitală. În urma incendiului, 4 persoane și-au pierdut inițial viața, ale 120 fiind evacuate de urgență, 53 dintre ele la alte unități medicale din Capitală, restul până la 120 fiind acomodate de restul saloanelor ale spitalului Balș. În zilele ce au urmat, numărul victimelor a crescut, ajungând în prezent la șapte.
În cauză a fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.
Sursa: realitatea.net