Aproape 100 de amenzi au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, pentru încălcarea măsurilor anti-COVID.
Forțele de ordine au verificat zonele aglomerate, baruri, terase, restaurante dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.
„La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 190 forţe de ordine, fiind verificate 78 de societăți comerciale, precum şi 80 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 750 de persoane”, se artă într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 98 sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 13.500 de lei, dintre care 87 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 12.500 de lei şi 11 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera cirulație în valoare de 1.000 de lei.