O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs, marți dimineață, pe drumul european E70, la ieșirea din localitatea Remetea Mare, spre Timișoara.
Potrivit ISU Timiș, accidentul s-a produs în jurul orei 08:30, iar la fața locului au intervenit pompierii militari timișeni.
În accident a fost implicat un autoturism și un autotren parcat pe marginea părții carosabile. În urma impactului, șoferul autoturismului a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluat de un echipaj SMURD.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și o autosanitară SMURD cu echipajele aferente.
Sursa: romania24.ro