Acasă Național Scene ca în f...

Scene ca în filme. Un tânăr înarmat a ajuns în comă la spital după ce a făcut accident cu o mașină furată

Un tânăr din Argeș este protagonistul unei povești ce seamănă cu un scenariu de film de acțiune.

Băiatul de 22 de ani, înarmat cu un cuțit, a furat marți seară o mașină dintr-o benzinărie, după ce a atacat-o pe șoferiță și a amenințat-o.

Individul a pornit într-o cursă nebună, dar, la un moment dat, a intrat pe contrasens, unde a izbit cu putere un alt autoturism.

Impactul a fost atât de violent, încât bucăți din cele două vehicule au fost aruncate la zeci de metri depărtare.

Aurel Crețu, ISU Argeș: „Am constatat că era o coliziune între două autoturisme din care au rezultat patru victime. O victimă era în stare critică, șoferul primului autoturism.”

Aventura tânărului aflat acum în comă pe un pat de spital a început însă marți seară cu furtul unei autoutilitare. A găsit-o parcată cu cheile în contact în fața unei porți și a plecat cu ea spre casă.

Odată ajuns la destinație, a abandonat vehiculul și a încercat să pună mâna pe o altă mașină. S-a luat la bătaie cu proprietarul, care a reușit să îl pună pe fugă și așa a ajuns să fure autoturismul cu care a provocat accidentul.

Băiatul, pe care medicii încearcă acum să îl țină în viață, este cercetat pentru tâlhărie calificată, furt și vătămare corporală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.