Acasă Local Actualitate Măsuri specia...

Măsuri speciale la Studina, unde rata infectărilor a crescut brusc. Începerea fizică a școlii, amânată!

Comitetul pentru situații de urgență din comuna Studina a decis adoptarea unor măsuri speciale după ce rata incidenței cumulative a COVID-19 a crescut brusc la 3,02 cazuri la 1000 de locuitori. Este vorba de infectarea a opt persoane care au fost izolate la domiciliu, împreună cu ceilalți membri ai familiilor lor.

Ca urmare a faptului că au fost depistate opt cazuri contaminate cu virusul a COVID-19, rata incidenței cumulative a COVID-19 fiind de 3,02 la 1000 locuitori pe localitate, Comitetul pentru situații de urgență Studina a adoptat, vineri, mai multe măsuri speciale.

S-a decis izolarea la domiciliu, împreună cu familiile, a persoanelor care au fost testate pozitiv, pentru o perioadă de 14 zile de la data testării;

Apoi, s-a procedat la dezinfectarea zilnică a spațiilor din cadrul administrației publice locale și a zonei învecinate;

În urma întrunirii Consiliului de Administrație din cadrul Școlii cu clasele I-VIII Studina, s-a luat decizia amânării începerii cursurilor școlare, iar activitatea de învățământ se va desfășura doar în mediul online pentru o perioadă de 14 zile.

Administrația publică locală Studina va avea program normal de lucru în condiții de continuitate, cu mențiunea ca accesul persoanelor din afara instituției este interzis și doar în cazul de maximă urgență, funcționarii primăriei vor prelua solicitările respective la intrarea în instituție și vor da curs rezolvării acestora.

„Recomandăm tuturor cetățenilor din Comuna Studina să evite pe cât posibil toate deplasările și întâlnirile cu alți cetățeni, să poarte mască de protecție, să folosească dezinfectant și să respecte toate normele de igienă.

Vă mulțumim pentru înțelegere, cu speranța că veți trata cu maximă seriozitate această situație.

Coronavirul există, poate crea mari probleme”, a scris, pe pagina sa de socializare, primarul localității, Marian Vasile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.