Acasă Local Actualitate Încep înscrie...

Încep înscrierile pentru școlile de jandarmi. Cererile se depun la Jandarmeria Olt/ Ce pași trebuie urmați

Pentru anul 2021, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate, în vederea scoaterii la concurs, un număr de 400 locuri în instituţiile de învăţământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne. Începând cu 15 februarie și până în 28 februarie, cererile de înscriere se pot depune la structura de resurse umane a Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Cei care doresc să devină jandarmi pot opta pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani sau Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, fiind disponibile în total 400 de locuri.

„Începând cu 15 februarie și până în 28 februarie, cererile de înscriere se pot depune la structura de resurse umane a Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, cu precizarea că dosarul de candidat trebuie completat până în 10 martie 2021. La înscriere, candidaților li se atribuie, un cod unic de identificare, folosit pe întreaga procedură de concurs”, transmite Jandarmeria Olt.

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează până la data de 8 martie 2021, potrivit planificării întocmită de către structura cu atribuții de  recrutare.

Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se susține, în perioada 18 martie-24 martie 2021, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrul zonal de selecție, potrivit arondării centrului de evaluare.

Proba de evaluare a cunoștințelor se susține, în data de 27 martie 2021 la unitățile de selecție de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.

Examinarea medicală se realizează potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 105/2020 pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba de verificare a cunoștințelor, în perioada 29 martie-16 aprilie 2021.

Detalii cu privire la admitere se găsesc pe următoarele site-uri:

Ministerul Afacerilor Interne:

Instituții de învățământ / formare profesională

Școala Militară de Subofițeri “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani: http://ww.scoaladragasani.ro/

Școala Militară de Subofițeri “Petru Rareș” Fălticeni:

Acasă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.