Femeia reținută, marți, în dosarul în care polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare la Primăria Cilieni a fost pusă sub control judiciar, iar bărbatul reținut a scăpat și el de gratii, în cazul său fiind luată măsura arestului la domiciliu.
Măsurile au fost dispuse de Judecătoria Corabia după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat mai multe percheziții la Primăria Cilieni și la domiciliile unor persoane.
Bărbatul și femeia sunt bănuiți că și-ar fi însușit suma de aproximativ 350.000 de lei din casieria primăriei.
„Din cercetări a reieșit faptul că, funcţionari din cadrul autorităţii publice locale şi-ar fi însușit aproximativ 350.000 lei din casieria unității, sumele respective fiind încasate de la cetățenii pentru plata impozitelor și taxelor locale, fiindu-le eliberate chitanțe în acest sens, sume care, ulterior, nu ar mai fi fost depuse în totalitate la trezorerie”, spun polițiștii.































