Acasă Național ALERTĂ METEO:...

ALERTĂ METEO: Cod portocaliu de VISCOL, cu vizibilitate redusă. Rafale de vânt de peste 110-130 km/ oră

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi coduri de vreme rea, pentru perioada 11 februarie, ora 18.00 – 12 februarie ora 18.00. Este cod portocaliu de viscol și vizibilitate redusă, în zonele montane înalte.

Potivit meteorologilor, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări susținute cu rafale de peste 110-130 km/h.

În noaptea de joi spre vineri va ninge viscolit, apoi zăpada va fi spulberată puternic.

Temporar, vizibilitatea va fi redusă semnificativ, sub 50 de metri.

Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben de vreme rea în urmaătoarele zile, pentru majoritatea zonelor țării. Un val de frig ajunge în România. Vor fi intensificări ale vândului, ploi, ninsori viscolite și polei.

Potrivit meteorologilor, vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării.

Treptat vor apărea și ninsorile, la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.