Un accident rutier a avut loc marți dimineața, pe DJ 504, la intersecția cu varianta ocolitoare a municipiului Alexandria, spre Lăceni, județul Teleorman. Trei persoane au fost rănite după impactul dintre trei autoturisme.
Potrivit ISU Teleorman, într-o mașină au fost două persoane, mamă și fiică, de aproximativ 35 de ani, respectiv 7 ani, conștiente și cooperante, cu mai multe traumatisme, preluate de echipajele medicale SAJ și transportate la UPU din cadrul Spitalului Județean din Alexandria.

În cea de-a doua mașină a rezultat o victimă, un bărbat, conștient și cooperant, neîncarcerat, cu mai multe traumatisme, acesta fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la spital.

La fața locului, intervine Detașamentul. Alexandria cu o descarcerare, o mașină de stingere și o ambulanță SMURD, iar SAJ Teleorman cu două echipaje medicale.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru curățarea carosabilului de resturile provenite de la caroseriile mașinilor, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
Sursa: romania24.ro
































