FĂRĂ mască de protecție la orele de sport care se desfășoară în aer liber. ANUNȚUL lui Vlad Voiculescu

Una caldă, una rece, așa am putea cataloga deciziile luate în ultimele ore de Ministerul Sănătății (MS). Astfel, după că au anunțat că purtarea măștii de protecție de către elevi la orele de sport este obilgatorie, reprezentanții MS au venit cu un disclaimer, spunând că măsura este valabilă doar în cazul orelor susținute în sala de sport, nu și a celor care se desfășoară în aer liber.

Ministerul Sănătății va elimina obligativitatea purtării măștilor de către elevi la orele de sport care se desfășoară în spații deschise.

“În spațiul exterior, masca nu este obligatorie pentru orele de sport”, a declarat, pentru Edupedu.ro, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Va fi modificat ordinul comun semnat împreună cu Ministerul Educației pentru ca elevii să nu mai fie obligați să poarte mască la orele de educație fizică și sport care se desfășoară în aer liber, menținerea distanțării fiind, în continuare, necesară.

Anterior, Ministerul Sănătății anunța, într-un răspuns la sesizarea Ministerului Educației referitoare la ridicarea obligativității ca elevii să poarte masca de protecție la orele de sport că “NU se pot face ore de sport în sală, fără mască, fără risc de infectare”.

Printre motivele invocate se numără „incidența în creștere a cazurilor, raportată de către INSP în data de 23 februarie, creșterea cazurilor pozitive în rândul cadrelor didactice de la reluarea cursurilor și de numărul claselor/grupelor suspendate, numărul de tulpini din Marea Britanie secvențiate în țară (200 în prezent), precum și repartiția lor geografică pe tot teritoriul României, cu rata de transmitere și contagiozitate crescută la copii”.

În aceste momente, la Ministerul Sănătății se poartă discuții cu privire la modificarea ordinului comun cu Ministerul Educației, pentru a le permite elevilor de clasele a VIII-a și a XII-a să vină la școală pentru a se pregăti de examene, indiferent de scenariu.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here