Acasă International Angela Merkel...

Angela Merkel și liderii landurilor germane vor renunța la înăsprirea restricțiilor: „A fost o greșeală”

Cancelarul federal Angela Merkel le-a transmis premierilor din landurile germane, într-o videoconferință, că până la urmă nu va mai fi o carantină strictă de Paște, într-o adevărată răsturnare de situație care vine la capătul unei zile de dezbateri aprinse și confuzie în Germania, transmite Deutsche Welle.

Angela Merkel și liderii de landuri vor renunța la planul de a însăpri restricțiile pentru perioada Sărbătorilor Pascale. Intenția a fost anunțată după o videoconferință improprie cu cei 16 premieri regionali. Cancelarul german a declarat că a fost „o greșeală” și că responsabilitatea îi aparține.

În timpul unei conferințe de presă, cancelarul Angela Merkel a declarat că lockdown-ul pentru Paște a fost formulat „cu cele mai bune intenții”.

„Trebuie să încercăm să încetinim al treilea val al pandemiei. Cu toate acestea, a fost o greșeală”, a spus liderul de la Berlin, adăugând: „Pentru că la finalul zilei, eu port responsabilitatea finală”.

„Este important pentru mine acum să spun asta aici. O greșeală ar trebui numită o greșeală și, mai presus de toate, ar trebui corectată, de preferat la momentul oportun”, a subliniat ea, cerându-le iertare cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.