Ciaca și Crișan s-au prezentat sub influența băuturilor alcoolice la antrenamentul de duminică dimineață și i-au provocat o criză de nervi antrenorului George Zima. Acesta a luat imediat legătura cu conducerea echipei și cei doi jucători au fost dați afară.
„Cei doi au comis acte de indisciplină foarte grave, care sunt incompatibile cu sportul de performanţă. Am întocmit referatele pentru rezilierea contractelor, iar cei doi nu mai fac parte din echipă. I-am spus și preşedintelui, dacă este să aleg între ei şi retrogradare, aş alege retrogradarea.
Am foarte mulţi copii în vestiar şi am anumite principii. Nu îmi bat joc de cariera mea şi de munca mea„, a declarat George Zima, antrenorul lui Sportul Șimleu Silvaniei, potrivit cotidianului local sportulsalajean.ro.
Sursa: digisport.ro

































