Acasă International Mega scandal ...

Mega scandal în fotbalul internaţional. Zlatan Ibrahimovic ar putea fi suspendat

Scandal imens în fotbalul internaţional. Marele fotbalist suedez, Zlatan Ibrahimovic, riscă o suspendare uriaşă după ce FIFA l-a prins că a încălcat legile forului mondial. Atacantul suedez ar fi investit într-o companie de pariuri, lucru interzis de legile fotbalului.

Şoc total pentru starul lui AC Milan, Zlatan Ibrahimovic. Atacantul suedez riscă o suspendare de trei ani, după ce a intrat în vizorul Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA) pentru că a investit într-o societate de pariuri sportive, anunţă presa scandinavă.

Dacă suspendarea de trei ani va deveni oficială ar însemna practic retragerea lui Zlatan din fotbal. În vârstă de 39 de ani, Zlatan Ibrahimovic este cercetat în prezent de FIFA pentru încălcarea Codului etic al acestei instanţe.

Anchetă deschisă de FIFA în cazul Zlatan

Presa suedeză subliniază că FIFA a deschis o anchetă în acest caz, care i-ar putea aduce lui Ibrahimovic o amendă importantă, dar şi o suspendare ce poate ajunge până la trei ani. Conform cotidianului suedez Aftonbladet, atacantul lui AC Milan a investit, prin intermediul societăţii sale Unknown AB, într-un site de pariuri sportive.

Astfel, Zlatan Ibrahimovic deţine 10% din acţiunile grupului Gameday Group DLC, care este acţionar unic al Bethard.com. Numai că o astfel de investiţie contravine regulilor FIFA şi ale UEFA, pentru că este posibil să pariezi, între altele, pe rezultatele selecţionatei Suediei, în care Ibrahimovic a revenit recent, în vederea calificării la Cupa Mondială din 2022.

Zlatan a ucis un leu

Săptămâna trecută, mass-media din Suedia a anunţat că celebrul fotbalist ar fi ucis un leu în Africa de Sud, în 2011, după care a expediat pielea, maxilarul şi craniul felinei la domiciliul său din Suedia.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here