Slatina și Balșul au, de azi, bugete aprobate pentru 2021. Pe ce sume mizează cele două administrații

Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Slatinei a fost aprobat, marți, în ședința extraordinară a Consiliului Local. Și bugetul Balșului a fost aprobat.

A fost aprobat, de asemenea, programul de obiective de investiții pentru anul în curs, inclusiv la unitățile de învățământ, dar și programul de dotări.

Pentru acest an, administrația slătineană mizează pe o sumă de peste 280 de milioane de lei, peste 40 de milioane de lei urmând să vină din fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare.

Mai există un excedent de aproape 28 de milioane de lei, care va merge strict pe investiții.

„Efectiv, bugetul pe care Primăria municipiului Slatina se bazează în momentul de faţă însumează un total de 288.687.000 lei, din care trebuie să scădem sumele ce preconizăm a fi atrase în acest an, şi am previzionat 41.497.000 lei din fonduri europene. Avem şi un excedent al anului trecut în sumă de 27.930.000 lei. Acest excedent a fost repartizat integral pe partea de dezvoltare. Pe investiţii din bugetul local a fost repartizată suma de 22.630.000 lei, iar restul de 5.300.000 lei face parte din acea sumă necesară acestui an pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene”, a declarat, pentru Gazeta Nouă, administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru.

Consiliul Local a aprobat peste 70 de proiecte de dezvoltare a Slatinei, parte din ele începute anii trecuți, dar și unele noi.

Tot astăzi, și bugetul Balșului a fost aprobat de aleșii orașului. Aici vorbim de venituri de  venituri de 33,4 milioane de lei.

„E un buget subdimensionat, mai prost decât cel al anului 2020. Pot să spun că o parte din sume au fost compensate prin faptul că ne-au fost alocați, în sedința de buget a Consiliului Județean, de către CJ, un milion de lei, lucru pentru care țin să mulțumesc public, contează foarte mult în economia orașului nostru. Cheltuielile de personal pentru unele servicii cu dobânzile, cu asistența socială, se mențin la aproximativ același nivel, iar cheltuielile de capital scad cu un milion de lei, fiind 3,3 milioane de lei în acest an, mai puțin față de anul trecut, repet, din cauza subdimensionării bugetului așa cum a fost el prezentat de către Guvern și aprobat. Dar, în ceea ce privește acest buget am speranțe foarte mari, iar aceste speranțe vin din partea locuitorilor orașului Balș. Ca să fac o reprezentare, taxele și veniturile proprii ale orașului, fără alte sume primite de la Guvern sau de la CJ, încasate în 2020, au fost 5,9 milioane lei, deci 59 miliarde lei vechi. Astăzi, când vorbim, la aproape trei luni și jumătate am cerut sumele încasate și ele sunt de 5,2 milioane lei, adică până la finalul lunii vom face toate încasările care s-au făcut anul trecut din taxe și impozite. Asta duce la ideea că până la finalul anului vom încasa cel puțin două miliarde de lei în plus din taxe și impozite, bani ce se vor regăsi efectiv în investiții făcute la nivelul orașului Balș”, a declarat primarul orașului, Cătălin Rotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here