Percheziţii în Buzău, într-un dosar de proxenetism. Mai multe tinere, obligate să se prostitueze în România și Germania

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Râmnicelu şi cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău efectuează, joi, două percheziţii domiciliare în municipiul Buzău şi în comuna Balta Alba, într-un dosar penal de proxenetism.

Potrivit IJP, percheziţiile se desfăşoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat şi vizează trei persoane care ar fi determinat mai multe tinere să practice prostituţia, obţinând foloase materiale de pe urma acestora.

“Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2015 – 2021, un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, din Balta Alba şi Râmnicelu, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei pentru 4 tinere, pe teritoriul Germaniei şi în România, obţinând foloase materiale. Persoanele bănuite vor fi conduse la audieri, la sediul Poliţiei”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Acţiunea beneficiază de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here