Peste 1000 de militari din Franța au publicat un text în care acuză „antirasismul” și îi cer lui Macron „să apere patriotismul”

Un grup de peste 1000 de militari din Franța, printre care 20 de generali, au semnat un manifest într-un săptămânal de extremă dreapta, în care este este denunțat „antirasismul” existent în Republică și care, împreună cu „islamismul și hoardele din suburbii” subminează statul francez și supun o parte din țară unor „dogme contrare Constituției”. 

Articolul a apărut în 21 aprilie în săptămânalul „Valeurs Actuelles” și face apel la măsuri de forță împotriva celor care nu respectă legile Republicii, cu referire la cetățenii de etnie musulmană.

„Pericolul crește, violența crește de la o zi la alta. Cine ar fi prezis, acum 10 ani, că într-o zi, un profesor va fi decapitat în fața școlii sale?”, au scris cei peste 1000 de militari semnatari ai articolului care face apel la președintele Macron pentru „apărarea patriotismului”. 

De-abia după 5 zile guvernul francez a reacționat, ministrul forțelor armate, Florence Parly cerând sancționarea militarilor.

”În ceea ce îi priveşte pe militarii care au încălcat datoria rezervistului, evident sunt prevăzute sancţiuni, iar pentru cei care ar fi printre semnatarii semnalaţi, militari activi, i-am cerut şefului Statului Major să aplice regulile care sunt prevăzute în statutul militarilor, adică sancţiuni”, a declarat luni Parly pentru postul de radio France Info, citat de Agerpres.

”Acestea sunt acţiuni inacceptabile”, a adăugat Florence Parly, care duminică a criticat ”articolul iresponsabil”.

Militarii se declaraseră ‘‘dispuşi să sprijine politicile care vor lua în considerare salvgardarea naţiunii”, în condițiile în care Marine le Pen, candidata la prezidențialele din 2022, și-a declarat suportul pentru mesajul lor.

În săptămâna precedentă apariţiei acestui articol, Valeurs Actuelles publicase un editorial al fostului ministru de dreapta Philippe de Villiers, intitulat ”Fac apel la insurecţie”. Fratele semnatarului, Pierre de Villiers, fost şef al Statului Major al armatei franceze, este considerat un posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2022.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here