Surse: Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub acuzare de DIICOT

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Mihai Chirica are calitatea de inculpat.

Totodată, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, acum city manager, se află sub control judiciar.

Patru persoane au fost reţinute în acest dosar – un notar, un funcţionar public, fostul arhitect şef din Primăria Iaşi, Alexandru Mustiaţă, şi Claudiu Asimionesei – patronul publicaţiei “Bună Ziua Iaşi”.

Alte şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar, printre care doi notari, un avocat şi fostul viceprimar Gabriel Harabagiu.

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat, luni, 24 de percheziţii domiciliare în Iaşi şi Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Descinderile au vizat destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării.

În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul Primăriei Iaşi, pe care au construit un bloc de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de un teren aflat în zona centrală a municipiului Iaşi, care ar fi fost cedat de administraţia locală familiei Asimionesei, cu obligaţia construirii unei clădiri – pensiune şi sediu de birouri. Familia Asimionesei, care deţine publicaţia “Bună Ziua Iaşi”, ar fi construit însă pe acel teren un bloc de locuinţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here