Incidența cazurilor de COVID-19, cumulată în ultimele 14 zile, în Olt, în prima zi de Paște, indică 1,05 cazuri la 1000 de locuitori, anunță, duminică, Direcția de Sănătate Publică.
Cea mai ridicată rată a cazurilor este în comuna Gostavățu, unde se înregistrează 4,37 cazuri la mia de locuitori.
Pe locul doi este orașul Scornicești, cu 3,49 cazuri/1000 locuritori, urmat de Brastavățu (3,43 cazuri/1000 locuitori), Grădinile (3,43 cazuri/1000 locuitori) și Studina (3,42 cazuri/1000 locuitori).
Nivele crescute ale bolii, dar sub 3 cazuri la mia de oameni, se mai înregistrează la Băbiciu (2,89 cazuri/1000 locuitori), Spineni (2,47 cazuri/1000 locuitori), Bărăști (2,40 cazuri/1000 locuitori), Vădastra (2,32 cazuri/1000 locuitori), Vulturești (2,29 cazuri/1000 locuitori) și la Colonești (2 cazuri/1000 locuitori).



































