Răsturnare de situaţie în cazul bebeluşului mort la botez în Suceava. Legiştii au stabilit cum a decedat copilul

Raportul medico-legal privind băiatul în vârstă de 6 săptămâni intrat în stop cardio-respirator în timpul slujbei de botez de la Biserica „Sf. Constantin și Elena”, din cartierul Zamca al municipiului Suceava a fost finalizat. Concluziile legiştilor sunt favorabile preotului Alexandru Mazarache, iar părinţii micuţului au anunţat că vor contesta raportul.

Răsturnare de situaţie în cazul bebeluşului mort la botez în Suceava. Legiștii au concluzionat că moartea bebeluşului de 6 săptămâni s-ar fi datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă sindromului de detresă respiratorie acută instalat pe fondul pneumoniei interstițiale, complicată în evoluție cu bronhopneumonie severă la un nou născut prematur și nevaccinat, potrivit monitorulsv.ro.

Legiştii au concluzionat că afecțiunile pe care le prezenta copilul (pneumonie interstițială, cel mai probabil de etiologie virală, complicată în evoluție cu bronhopneumonie formă severă), prin gravitatea lor, au fost sigur și direct letale.

Părinţii bebeluşului decedat sunt revoltaţi că în raport nu se face nicio referire la concluziile medico-legale cu privire la ce s-a întâmplat la botez, la intrarea copilului în stop cardio-respirator imediat ce a fost scos din apă şi au anunţat că vor contesta raportul medico-legal. Mai mult, vor să depună plângere penală față de cele două cadre medicale care îl semnează.

Vă reamintim că un bebeluş de doar 6 săptămâni a murit la finele lunii ianuarie a acestui an, la biserica Sf. Constantin Elena din cartierul Zamca, după ce i s-a făcut rău în timpul slujbei de botez oficiată de preotul Alexandru Mazarache.

„L-am dus la biserică pentru încreștinare, ce pot să vă spun e că băiatul plângea, dar preotul l-a scufundat de trei ori în apă, iar el a inhalat apă. Părintele l-a scos, l-a șters, de la doctori am aflat că a inhalat 110 ml apă. Dacă vezi copilul cu gura căscată și că plânge nu îl scufunzi de tot în apă nu?”, a acuzat tatăl copilului.

La circa 12 ore de la botez, bebeluşul a murit. După deces, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au deschis dosarul penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Preotul care l-a botezat pe micuţ este cercetat.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here