Tânăr de 18 ani din județul Arad, REȚINUT după ce a înjunghiat de trei ori un alt tânăr, cu un briceag

Un tânăr de 18 ani din judeţul Arad a fost reţinut, miercuri, după ce cu o seară înainte a atacat pe stradă un alt tânăr, de 19 ani, pe care l-a înjunghiat de trei ori cu un briceag, victima fiind spitalizată.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, incidentul a avut loc marţi seară, pe o stradă din localitatea Chesinţ, comuna Zăbrani.

“Inculpatul, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat persoanei vătămate de sex masculin, în vârstă de 19 ani, trei lovituri cu un cuţit tip briceag, care i-au produs plăgi în zona toracelui şi a coapsei. Infracţiunea a fost comisă într-un loc public”, se arată în comunicat.

Procurorii au precizat, pentru AGERPRES, că victima este spitalizată şi se află în stare stabilă.

Suspectul este cercetat pentru tentativă la omor, a fost reţinut şi va fi prezentat unui judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here