Valeriu Gheorghiță: „Revenirea la normalitate este mai degrabă o certitudine decât o simplă speranţă”

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului de Coordonare a Vaccinării, a fost prezent astăzi la Maratonul vaccinării organizat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, unde a anunțat că pandemia de coronavirus se îndreaptă spre direcția pe care o așteptăm cu toții și că e deja o certitudine faptul că revenim la normalitate.

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului de Coordonare a Vaccinării, a fost prezent astăzi la Maratonul vaccinării organizat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, unde a anunțat că pandemia de coronavirus se îndreaptă spre direcția pe care o așteptăm cu toții și că e deja o certitudine faptul că revenim la normalitate.

„Cred că nu trebuie să vorbim în cifre, este important ca orice persoană care se vaccinează să înţelegem că este o persoană protejată, o persoană care, la rândul ei, protejează pe cei din jur. Acesta este mesajul, nu trebuie să ne propunem o ţintă, trebuie să asigurăm vaccinarea cât mai multor persoane într-un timp cât mai scurt pentru a avea o şansă cât se poate de reală de a reveni la normalitate, pentru că revenirea la normalitate, din opinia noastră, este mai degrabă o certitudine decât o simplă speranţă şi vedem că, din punct de vedere al evoluţiei epidemiei, lucrurile stau cât se poate de bine”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță, la Craiova.

Medicul a mai spus că evoluția acestei situații poate fi consolidată doar prin vaccinarea împotriva COVID.

„Sperăm să consolidăm această evoluţie favorabilă şi prin vaccinare putem asigura această consolidare şi predictibilitatea pe termen lung tocmai pentru a nu reveni într-o perioadă cu foarte multe restricţii”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Aproape toată ţara în scenariul verde. Incidenţa COVID în fiecare judeţ

Până astăzi, 10 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.066.731 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.015.092 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 29.034 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.05.2021 (10:00) – 10.05.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (34 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.525. Dintre acestea, 962 sunt internate la ATI.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here