Emil Albotă, cuvânt de laudă pentru administrația orașului Corabia/ FOTO

Deputatul social-democrat de Olt Emil Albotă a felicitat, ieri, administrația publică locală din Corabia pentru inițiativa de a-l omagia pe regele Carol I prin dezvelirea unui bust al primului monarh al României.

La eveniment au participat mai multe oficialități locale, în frunte cu primarul orașului, Iulică Oane, căruia i-a revenit rolul dezvelirii bustului.

„Felicitări conducerii orașului Corabia pentru omagierea personalității primului monarh al României, Carol I, într-o zi cu multiple semnificații istorice pentru țara noastră.

În prezența a numeroși oaspeți, primarul ”orașului teilor”, Iulică Oane, a dezvelit bustul regelui Carol I realizat de Emilian Nuțu, ”sculptor al zborului”, artist local cu un bogat palmares artistic expus atât în România, cât și în străinătate.

În lucrarea sa, artistul corăbian a încercat să surprindă fermitatea și determinarea caracterului regelui Carol I, de numele căruia se leagă înființarea orașului Corabia, în urmă cu 150 de ani”, a scris, pe pagina sa de socializare, Emil Albotă.

Lucrarea a fost realizată de sculptorul local Emilian Nuțu.

Ziua de 10 Mai este multiplu marcată, fiind încărcată de patru semnificații: Ziua Monarhiei, Ziua Declarării Independenței față de Imperiul Otoman, Ziua Regatului și Ziua întregii românități balcanice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here