Olt: Percheziții într-un dosar de fals în înscrisuri oficiale. Mai multe persoane, duse la audieri

Percheziții de amploare, în această dimineață, în mai multe localități din Olt, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Polițiștii Serviciului de Investigare efectuează, mai exact, 15 percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor cabinete medicale și unor unități administrativ-teritoriale.

Percheziţiile sunt desfăşurate în localităţile Fărcașele, Rotunda, Obîrșia, Grojdibodu, Caracal, potrivit Poliției Olt.

„Din cercetări a reieșit că, în luna decembrie a anului 2020, mai multe persoane ar fi înaintat unor instituții din județ documente medicale și sociale (respectiv anchete sociale, scrisori și referate medicale) care prezintă suspiciuni de fals, în vederea obținerii unor beneficii.

În baza mandatelor de aducere, 10 persoane urmează să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pentru a fi audiate și dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here