Începe marea relaxare în România! Se renunţă la mască în exterior din 15 mai. Pică și restricțiile de noapte

Veşti excelente pentru milioane de români! Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, începând chiar din acest weekend, dispar o serie de restricţii din România. Unde vor putea da jos masca de protecţie şi de când vom putea circula şi pe perioada nopţii?

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, joi, o declaraţie de presă, în urma şedinţei pe care a convocat-o la Palatul Cotroceni.

Gata cu masca în aer liber şi restricţiile de noapte de la 15 mai!

Şeful statului a venit cu o serie de măsuri, aşteptate cu sufletul la gură de milioane de români. Primele restricţii vor fi ridicate chiar din acest weekend, de pe 15 mai, a precizat Iohannis.

Mai exact, începând cu data de 15 mai, se va elimina obligativitatea purtării măştii de protecţie în exterior.

Vor exista însă şi câteva excepţii, a precizat Iohannis, precum pieţele, târgurile, staţiile de transport public şi mijloacele de transport în comun. În aceste locaţii, fiind deosebit de aglomerate în multe momente ale zilei, masca de protecție va fi în continuare obligatorie.

Tot începând din acest weekend, de pe 15 mai, vor fi eliminate restricţiile de circulaţie care erau valabile noaptea. Astfel, românii nu vor mai fi obligaţi să stea în casă între orele 22:00 şi 05:00.

În plus, vor fi eliminate şi restricţiile privind programul de funcţionare al magazinelor, tot din 15 mai, a subliniat Klaus Iohannis în declaraţia sa de astăzi.

Cum vor putea fi organizate iarăşi nunţi şi botezuri după 1 iunie?

Şeful statului a mai dat veşti bune şi cu privire la organizarea de nunţi, botezuri sau mese festive în România. Începând cu data de 1 iunie, acest tip de evenimente vor putea fi organizate cu participarea la exterior a maxim 70 de persoane. În interior, limita este de 50 de persoane.

În cazul în care organizatorul poate garanta că toţi cei prezenţi sunt vaccinaţi împotriva COVID-19, dispar aceste limite.

În plus, în sălile de sport, dacă organizatorul poate garanta, la fel, că toţi participanţii sunt vaccinaţi, se poate creşte numărul de persoane prezente în incintă.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit şi despre şcolile din România. Normele care ţin de rata de incidenţa, respectiv cele trei scenarii, vor fi păstrate. Este previzibil ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde și atunci majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală, a mai declarat, joi, preşedintele Iohannis.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here