Maraton de vaccinare pentru copii de 1 iunie. Gheorghiță: Dacă vom avea autorizarea și pentru cei de 12-15 ani îi avem în plan și pe ei

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, marți, că în zilele de 31 mai și 1 iunie va fi organizat un maraton de vaccinare pentru copii.

În perspectiva autorizării vaccinului produs de compania Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, se lucrează cu ajutorul STS la optimizarea platformei care să permită programarea copiilor prin contul părinților, a spus Gheorghiță.

“Intenționăm să organizăm în perioada 31 mai-1 iunie, pentru că este Ziua internațională a copilului, un maraton la nivel național pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani avem în plan această activitate de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a precizat că persoanele sub 18 ani se vor putea prezenta la vaccinare însoțiți de aparținători.

“Ne-am dori ca acest maraton să funcționeze neîntrerupt cel puțin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți, să se poată prezenta în centrele de vaccinare evident însoțiți de un aparținător, de tutorele legal, părinți, bunici”, a mai spus Gheorghiță.

El a subliniat că cei sub 18 ani se pot vaccina și până atunci în centrele de vaccinare. “Însă în zilele respective, 31 mai, 1 iunie, vom avea această prioritizare pentru această grupă de vârstă”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare.

El a adăugat că toate detaliile vor fi prezentate când vor fi definitivate.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here