Bărbat din Neamț căutat pentru infracţiuni comise în Ungaria, prins de poliţişti într-o localitate din Bacău

Un bărbat din judeţul Neamţ, căutat internaţional pentru mai multe infracţiuni contra patrimoniului în Ungaria, a fost prins de poliţişti într-o localitate băcăuană, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru.

“La data de 18 mai, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Postului de Poliţie Bereşti-Bistriţa au reţinut un bărbat, de 37 de ani, care era dat în urmărire internaţională. Măsura urmăririi internaţionale a fost instituită la solicitarea autorităţilor ungare, întrucât bărbatul se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Bacău, iar în continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile ungare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here