Piatra Neamţ: Copil de şapte ani, sechestrat de mama lui. Femeia a inundat apartamentul şi a baricadat uşa la venirea poliţiei

Situaţie incredibilă în Piatra Neamţ. Un copil de şapte ani, care era ţinut captiv de mama lui într-un apartament, a fost salvat de trupele speciale de intervenţie. Forţele de ordine au fost nevoite să spargă uşa şi un geam ca să poată intra în locuinţa pe care femeia o inundase. 

Copilul a fost preluat de reprezentanţii de la Protecţia Copilului şi dat în grija bunicii din partea mamei. Aceştia ne-au spus că exista un proces în instanţă în acest sens, pentru ca acest copil să fie luat de la mama lui şi să fie dat în grija bunicilor.

Incidentul a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni, în Piatra Neamţ. Cineva a făcut un apel la 112 şi a spus faptul că un apartament este inundat. Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au încercat să ia legătura cu femeia care se afla înăuntru şi care inundase acel apartament.

Cum a fost salvat copilul din Piatra Neamţ

Trupele speciale au fost chemate la faţa locului, inclusiv un negociator. Acesta a încercat să discute cu femeia, timp de 30 de minute şi, pentru că nu a reuşit să o convingă să dea drumul la uşă, în condiţiile în care se afla în casă şi cu băieţelul de şapte ani, poliţiştii au decis să intre.

Au fost două echipe: una dintre ele a spart uşa, iar cealaltă a intrat pe geamul apartamentului, pe o scară adusă de cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Au spart un geam şi astfel au reuşit să intre în apartament.

Femeia a fost recalcitrantă iniţial, poliţiştii au trebuit să o imobilizeze şi apoi au dus-o la un spital pentru investigaţii medicale.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here