Hrănirea porumbeilor, interzisă în Timișoara. Cu ce sumă vor fi amendați cei care încalcă regula

Hrănirea porumbeilor este de acum interzisă în Timișoara.

Oamenii care încalcă regula pot fi buni de plată. Amenziile fiind de până la 200 sute de lei. Însă cei prinşi pe picior greşit vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar abia de la începutul anului viitor.

Până atunci, locuitorii şi turiştii vor fi informaţi despre decizia luată de autorităţi.

Piața Victoriei din Timișoara este animată de o mulțime de porumbei. Iar în zonă ajung zilnic bunici și părinți care îi duc pe copii acolo pentru a hrăni păsarile cu pufuleți, covrigi sau resturi de mâncare.

Reporter: “Ai venit să te joci cu porumbeii?”.

Copil: “Da”.

Reporter: ”Îți plac?”.

Copil: “Da”.

Anunțul că în orașul de pe Bega acest obicei este de acum interzis i-a nemulțumit pe mulți.

Localnică: “Nu mi se pare o idee bună, pentru că copiii se bucurau dacă porumbeii mâncau și na, se bucurau de ei. Așa, porumbeii nu vin la copii”.

Localnică: “Suntem complet dezamăgiți ca și iubitori de animale. Cum îi explici la un copil? Vin cu copilul meu mic de 7 ani aici, cum îi explic că nu am voie să dau mâncare la porumbei?”.

Deocamdată, autoritățile și-au propus să îi informeze pe oameni despre decizia luata. Apoi vor fi date însă și amenzi.

Anderka Iancea, corespondent PRO TV: ″Începând cu luna ianuarie, anul viitor, dacă treceți pe aici, prin centrul Timișoarei, și vreți să hrăniți porumbeii, este posibil să fiți amendați cu aproximativ 200 de lei. Astfel de decizii de interzicere a hrănirii acestor animale au fost luate și în alte orașe mari din Europa, cum ar fi: Roma, Viena sau Piața San Marco din Veneția”.

Părerile consilierilor locali despre aceasta hotărâre sunt împărțite.

Rodica Militaru, consiler local: “Porumbeii sunt păsări sălbatice, hrănirea lor de către oameni nu le este benefică. Porumbeii nu vor dispărea din Timișoara, că nu au dispărut niciunde din orașele europene. Doar că vom avea o populație cu înmulțire controlată și mai sănătoasă”.

Dan Diaconu, consilier local: “Există elemente care duc la stricăciuni pentru monumentele istorice, dar soluțiile pentru astfel de situații sunt soluții integrate, există tehnologie în momentul de față”.

În plus, responsabilii vor să contruiască porumbare pentru înaripatele care acum se adăpostesc în spatii insalubre.

Același proiect adoptat de Consiliul Local prevede faptul că pisicile și câinii pot circula alături de stăpâni în mijloacele de transport în comun. Iar oamenii nu mai au nevoie de acceptul vecinilor pentru a crește un animal de companie în apartament.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here