Olt: Acțiune a polițiștilor pentru siguranța persoanelor care folosesc transportul în comun

Acțiune desfăsurată, azi, pentru siguranța transportului de persoane.

Mai exact, controalele polițiștilor urmăresc dacă șoferii mijloacelor de transport public de persoane dețin documentele obligatorii, respectiv: certificatul de atestare profesională, copie conformă a licenței de transport, licență de traseu, asigurarea de bunuri și persoane, polița RCA.

Totodată, polițiștii vor verifica dacă se respectă graficul cu orele de deplasare, eliberarea biletelor de călătorie sau abonamente, precum și dacă șoferii respectă obligativitatea de a informa călătorii asupra folosirii centurii de siguranță.

În același timp, polițiștii rutieri controlează dacă transportul pasagerilor este realizat cu respectarea limitei numărului de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare sau certificatul de clasificare, după caz.

De asemenea, polițiștii au în vedere respectarea regulilor de transport persoane în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere, recomandăm conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză redusă şi atenţie sporită, să respecte indicaţiile semafoarelor şi ale poliţiştilor rutieri şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de rulare.

Totodată, le recomandăm acestora să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă”, transmite IPJ Olt.

Potrivit oamenilor legii, acţiuni de acest gen vor avea loc şi în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here