Interlopul Bebino a fost achitat pentru tentativă de omor, în dosarul răfuielii cu săbii din București

Interlopul Emil Marius Alecu, zis „Bebino”, a fost achitat pentru tentativă de omor în dosarul răfuielii sângeroase în care a fost implicat în ianuarie 2020. „Bebino” şi doi membri ai unui clan rival, Cezar Roberto Petcu, zis „Joe”, şi Constantin Mohamed Ionescu, au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor, însă doar ceilalți doi au primit și o condamnare, după ce liderul clanului Sportivilor nu a recunoscut acuzațiile. Decizia nu este definitivă.

În timpul răfuielii, care fost filmată de o cameră de supraveghere, Bebino a fost tăiat cu sabia la un deget.

„Joe” şi Ionescu au recunoscut acuzaţiile, fiind condamnaţi în primă instanţă la câte şase ani şi opt luni de închisoare. „Bebino” nu a recunoscut acuzaţiile, iar în urma procesului, magistrații de la Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe liderul Clanului Sportivilor.

”În temeiul 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin.1 lit. c C.pr.pen. şi art. 32 rap. la art. 188 C.pen. dispune achitarea inculpatului Alecu Emil Marius, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor. Ia act că inculpatul a fost reținut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 15.01.2020 – 10.03.2021. În temeiul art. 241 alin. 1 lit. b C.pr.pen. constată încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea pronunțată de Tribunalul București în dosarul 20015/3/2020/a9, rămasă definitivă la data de 10.03.2021 prin decizia penală nr. 94/CO a Curţii de Apel București”, se arată în decizia instanței.

Răfuiala cu săbii ar fi pornit de la o fată

“Acest Bejan (n.r Marian Cristian Bejan) a fost în spatele tuturor lucrurilor. În urmă cu câteva luni, am avut o dispută cu o fată, care era prietena lui și așa a degenerat tot”, a declarat Bebino într-un interviu.

Marius Alecu este de părere că unii interlopi ar fi protejați de autorităţi.

“Din câte văd eu, au susținerea autorităților. Nu ai cum să fii și șmecher și prăduitor. Eu sunt o victimă a sistemului. Cu toate dovezile în vață, eu sunt de 10 luni pe domiciliu. Și nu mi se acordă nicio șansă. Pe mine mă țin trei declarații în acest dosar. Ale lui Cezar, Mohamed și Împușcatu Florin, care susțin că l-am tăiat eu. Le-am spus să facă testul poligraf și mi s-a respins. Fapt pentru care, în următoarele zile o să-l fac eu. Să vadă că eu nu am avut nicio armă și că nu am tăiat pe nimeni. Împușcatu Florin este martor în acest dosar, susține că l-am tăiat în zona gâtului. Și mi-a cerut și 30.000 de euro, pe motiv că nu mai poate să doarmă, îi este frică pentru viața lui. Dacă el, de la o simplă tăietură în zona gâtului susține chestiile acestea, eu ce să mai zic, că am nouă plăgi tăiate?“, declara Bebino la sfârșitul anului trecut.

Potrivit anchetatorilor, Emil Marius Alecu, zis Bebino, i-ar fi cerut o sumă de bani lui Cezar Petcu, zis Joe, care a fost de acord să-i achite o parte din bani şi l-a chemat să-i facă plata, locul de întâlnire ales fiind unul public, în zona Tei – Toboc.

Joe, fost boxer, însoţit de câţiva prieteni, l-a aşteptat pe Bebino la locul de întâlnire. Imediat ce Emil Marius Alecu, zis Bebino, însoţit de apropiaţi a sosit, a început bătaia, ajungându-se ca ambele tabere să facă uz de arme albe.

Un tânăr a fost rănit grav de Emil Marius Alecu, zis Bebino, care la rândul său a fost rănit cu sabia de Cezar Petcu – Joe. Încercând să se apere, Bebino şi-a pierdut un deget. O a doua lovitură cu sabia a primit-o în spate. Ambele victime au ajuns de urgenţă la Spitalul Sf. Pantelimon.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here