Bărbat căutat de autorităţile franceze pentru furt calificat, reţinut de poliţişti la Focşani

Sursa foto: romaniatv.net

Un bărbat de 36 de ani, din Focşani, căutat de autorităţile franceze pentru furt calificat, a fost reţinut de poliţişti, joi, pe raza localităţii de domiciliu, în cadrul unei acţiuni pentru depistarea persoanelor urmărite, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

“Începând cu ora 07.00, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Focșani, însoţiţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autorităţile franceze, pe numele unui bărbat din municipiul Focşani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost reţinut şi condus la sediul IPJ Vrancea, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Galaţi, în vederea confirmării mandatului european de arestare”, a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit poliţiei, în urma unei acţiuni care a avut drept scop depistarea persoanelor care se sustrag legii, a celor urmărite în baza unor mandate de executare a pedepsei închisorii, mandate naţionale sau europene de arestare preventivă.

Pe parcursul acţiunii, au fost legitimate şi verificate în bazele de date ale Poliţiei Române 136 de persoane.

La acţiune au participat Poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale al IPJ Vrancea, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here