Doi fraţi, de 3 şi 5 ani, au dispărut. Sunt căutați de peste 300 de oameni şi un elicopter

Doi fraţi în vârstă de 3 şi 5 ani din satul Globurău, comuna Mehadia, au fost daţi dispăruţi de acasă, miercuri seara.

Peste o sută de oameni au început să îi caute în noaptea de miercuri spre joi, iar dimineaţa alte 250 de forţe de ordine au pornit în căutarea celor doi fraţi.

”Imediat după sesizare, la faţa locului au fost direcţionaţi peste 50 de poliţişti, cu mijloacele tehnice din dotare şi câini de serviciu, jandarmi, pompieri, o echipă salvamont, pădurari şi localnici, care au demarat activităţile de căutare în localitatea Globurău, în localităţile învecinate, în împrejurimi şi în pădurile din zonă.

Ulterior, au fost mobilizate şi dirijate forţe suplimentare, la această oră fiind angrenate în activităţile de căutare peste 100 de forţe, dintre care 75 de poliţişti, 9 jandarmi, 8 pompieri, 2 lucrători salvamont, pădurari, voluntari, membri ai familiei şi 2 câini de urmă aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin”, a transmis IPJ Caraş- Severin, citat de News.ro.

De asemenea, un elicopter IGAV a pornit în căutarea celor doi fraţi.

”Din această dimineaţă, de la ora 05.00, un elicopter IGAV cu un echipaj la bord survolează întreaga zonă împădurită din proximitatea localităţii de dispariţie. În acest moment, peste 250 de forţe, suplimentar faţă de cele angrenate pe timpul nopţii, dintre care aproape 100 de poliţişti din structura aparatului judeţean al Inspectoratului, Poliţiilor Municipale Reşiţa şi Caransebeş şi Poliţiei Staţiunii Băile Herculane, împreună cu 20 de jandarmi, inclusiv jandarmi montani de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, 41 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, 8 specialişti Salvamont, voluntari, pădurari şi localnici care cunosc foarte bine zona, împărţiţi în echipe, au împânzit întreaga zonă de căutare”, au precizat reprezentanții IPJ Caraş- Severin.

La faţa locului se acţionează în continuare cu cei doi câini de prelucrare urme de miros uman ai Inspectoratului, urmând a fi adus un al treilea câine antrenat în misiuni de căutare-salvare aparţinând Serviciului Salvamont Caraş-Severin.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here