Pompierii au găsit oase și un craniu în incendiul de la Brazi. Autorul incendiului ar fi suferit din dragoste

Echipele pompierilor de la ISU Prahova au găsit un cadavru la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi, care a luat foc în noaptea de marți spre miercuri.

Este posibil ca aceste rămășițe umane să fie ale persoanei care se presupune că ar fi pus focul.

Conform ziarulincomod.ro, incendiul a fost atât de puternic încât din bărbatul care a fost găsit în hala Eco Burn au mai rămas doar craniul și niște oase.

Reprezentanţii Eco Burn, societatea care operează incineratorul de deşeuri periculoase, au afirmat că focul ar fi fost provocat de “o mână criminală” a unui angajat care ar fi ameninţat că se sinucide.

Întrucât în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, s-a luat în calcul ipoteza că în interiorul halei a fost surprinsă o persoană, însă pompierii nu au putut intra miercuri, întrucât construcţia a fost extrem de mult degradată, planul ei s-a prăbuşit şi nu prezenta siguranţă.

Potrivit Observatorul PH, în urma discuției cu reprezentanții firmei care administra incineratorul, dar și cu vecinii și membrii familiei bărbatului care a murit ars de viu, anchetatorii au aflat că bărbatul suferea de o depresie provocată de faptul că soția sa îl părăsise de curând, luând cu ea și copilul pe care îl aveau împreună.

În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum, cetăţenii din zonă primind mesaj de tip RO-ALERT.

″Se dă în continuare cu apă, iar în momentul de faţă nu mai sunt focare vizibile, însă cu siguranţă arde mocnit pe dedesubt, acolo unde nu avem acces să ajungem cu apă. Colegii au pătruns în zona afectată, acolo unde am presupus că poate fi persoana şi au găsit-o″, a anunțat, joi, ISU Prahova, potrivit Agerpres.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here