Reacția Guvernului în scandalul celor 1.1 miliarde de lei dați către UNIFARM, la începutul pandemiei

Reprezentanții Guvernului au reacționat în scandalul UNIFARM, după ce jurnaliștii de la Libertatea au scris că Ludovic Orban, fost premier, și Florin Cîțu, fost ministru de Finanțe, au semnat și i-au dat fostului director al UNIFARM, Adrian Ionel, 1.11 miliarde de lei printr-o OUG nesemnată de ministrul Sănătății, ministerul proprietar al companiei, și de cel al Justiției.

  • Guvernul a transmis, joi, că OUG 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, care prevede, între altele, posibilitatea acordării unui împrumut companiei UNIFARM a fost adoptată cu respectarea peederilor lgale în vigoare şi a parcurs întreg circuitul de avizare Executivul precizează că actul normativ a fost semnat de miniştrii care au obligaţia punerii în executare

”Ordonanţa nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare a fost aprobată de către Guvernul României în şedinţa din 18 martie 2020, cu respectarea prevederilor privind normele de tehnică legislativă, respectiv pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative, având ca obiect punerea în aplicare, în regim de urgenţă, a măsurilor stabilite prin Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. Actul normativ introduce mai multe prevederi cu caracter fiscal-bugetar, în scopul susţinerii activităţii mediului de afaceri şi, implicit, al păstrării locurilor de muncă, în perioada de criză provocată de răspândirea COVID-19 şi creează posibilitatea acordării unui împrumut Companiei Naţionale Unifarm S.A”, a transmis, joi Guvernul.

Sursa citată a explicat că, potrivit Ordonanţei, ”împrumutul poate fi acordat la solicitarea Unifarm şi este utilizat, în principal, pentru asigurarea în regim de urgenţă a materialelor şi echipamentelor sanitare”.

„Această măsură a fost luată în contextul în care România se confrunta cu o criză fără precedent a materialelor şi echipamentelor sanitare, inclusiv în unităţile sanitare, situaţie cu impact deosebit de grav asupra sănătăţii populaţiei. Actul normativ prevede, totodată, la art. IV, alin. 3, că ”Responsabilitatea privind utilizarea sumelor din împrumut revine Companiei Naţionale UNIFARM – S.A.”. Referitor la iniţierea şi avizarea proiectului de act normativ, acesta a fost iniţiat de către Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere obiectul de reglementare, respectiv măsuri economice şi fiscal-bugetare, şi avizat de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Ministerul Justiţiei. Totodată, actul normativ a fost avizat, conform competenţelor legale, şi de Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenţei”, a mai precizat Guvernul.

Cu privire la necesitatea avizării actului normativ de către Ministerul Sănătăţii, Guvrnul transmite că acesta nu s-a impus întrucât, în raport cu art. 108 alin. (4) din Constituţie, ”hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru şi se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare, prevedere dezvoltată şi la nivel infra-constituţional, la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”.

”Prin urmare, având în vedere că proiectul de ordonanţă de urgenţă nu stabilea nici în sarcina Ministerului Sănătăţii şi în sarcina Companiei Unifarm obligaţii spre a fi puse în executare, ci doar posibilitatea de a contracta un împrumut, în conformitate cu prevederile legale anterior menţionate, calitatea de contrasemnatar au avut-o exclusiv Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Menţionăm că Ministerul Justiţiei a avizat proiectul de act normativ sub aspectul legalităţii şi constituţionalităţii, neavând calitatea de contrasemnatar întrucât, ca şi în cazul Ministerului Sănătăţii şi Companiei Unifarm, ordonanţa nu stabilea obligaţii în sarcina Ministerului Justiţiei spre a fi puse în executare”, a mai transmis Guvernul.

Executivul subliniază că proiectul de act normativ a parcurs circuitul complet de avizare, sens în care, Consiliul Legislativ şi Consiliul Concurenţei au avizat favorabil proiectul normativ, fără a antama necesitatea avizării proiectului de act normativ de către Ministerul Sănătăţii sau de către orice altă entitate.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here