Un bărbat dispărut de acasă în urmă cu două zile, găsit într-o mlaștină la marginea Slatinei/ VIDEO

Un bărbat din Slatina dispărut în urmă cu două zile a fost găsit de polițiști, azi, într-o mlaștină de unde a fost salvat de pompieri.

Este vorba de un bărbat de 87 de ani a cărei dispariție a fost sesizată, miercuri noapte, de fiul lui.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, fiind mobilizate efective sporite. Bătrânul a fost găsit azi, în jurul orelor 17.00, în zona de periferie a municipiului Slatina, căzut într-o râpă mlăștinoasă, fiind extras și preluat de paramedicii SMURD și de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială pentru primă intervenție, au intervenit în municipiul Slatina, în zona străzii Cuza Vodă, pentru salvarea unui bărbat dintr-o mlaștină. În sprijinul pompierilor a venit și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt și echipaje de poliție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Misiunea salvatorilor a fost îngreunată de terenul foarte accidentat și de faptul că bărbatul era blocat în mlaștină până la nivelul brâului.

Omul a fost adus într-o zonă sigură de echipajele de pompieri și preluat de cadrele medicale, conștient, cu hipotermie. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here