Siminica Mirea: „Susţinem şi depunem moţiune simplă împotriva ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene”

Senatorul de Olt Siminica Mirea susține și, totodată, depune moţiune simplă împotriva ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene.

Potrivit senatoarei social-democrate ineficienţa, lipsa de pricepere şi neimplicarea au atins cote maxime, generând astfel pagube mari României şi cetăţenilor români.

„În ţările europene, PNRR-ul înseamnă redresare şi dezvoltare, în schimb, în ţara noastră, acest plan ţinut secret, generează SĂRĂCIE şi AUSTERITATE, care se traduc în taxe majorate, îngheţări şi tăieri de venituri, deghizate, în mod real, în REFORME.

 În altă ordine de idei, nu doar din PNRR România pierde sume importante de bani, ci şi din programele de coeziune aferente exerciţiului financiar 2020-2024, unde absorbţia este nesemnificativă, şi anume doar 0,2 miliarde de euro, făcând astfel imposibil ca România să ajungă cele 15 miliarde de euro ce mai trebuiau atrase în contextul exerciţiului financiar”, se arată într-o postare publică făcută pe contul persoanal al senatoarei.

Reprezentantul județului în Senat, este de părere că, românii au dreptul să cunoască adevărul, tocmai de aceea, ministrul trebuie să le explice cetățenilor, în Parlament, de ce există proiecte de sute de milioane de euro alocate direct prin PNRR, în vreme ce firmele româneşti, extrem de afectate de toată pandemia COVID, nu beneficiază de niciun sprijin. Orice zi în funcţia de ministru al Fondurilor Europene înseamnă, în realitate, agravarea situaţiei, iar în acest sens, vom pierde toţi românii, indiferent de opţiunea politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here