Bărbat înjunghiat în gât și lăsat să zacă într-o baltă de sânge la Galați. Imagini cumplite!

Un atac armat a avut loc joi seara, în plină stradă, la Galați. Un bărbat a fost înjunghiat în gât și e în stare foarte gravă.

Incidentul s-a petrecut în spatele blocurilor de la Kaufland Ultimul Leu, din Galați. Imaginile surprinse la fața locului sunt absolut șocante. Pe jos e plin de sânge, iar victima zăcea inconștientă pe asfalt.

Potrivit primelor informații, victima a fost așteptată la ieșirea din tronsonul dintre blocuri și a fost înjunghiată în gât. A fost dusă de urgență la spital.

Se pare că bărbatul înjunghiat este membru al unui clan interlop din Galați și se ocupa de proxenetism și cămătărie. A fost condamnat în trecut și era recent eliberat din închisoare.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul înjunghiat a avut o răfuială, în urmă cu mai bine de 15 ani, cu Marian Ivan, fostul lider al lumii interlope din Galați, asasinat în Țiglina 3, în 2008.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a fost sesizat în caz și a deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Se fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a agresiunea, ne-au comunicat procurorii.

Autorul nu este cunoscut pentru moment, însă anchetatorii au un cerc de suspecți pe care urmează să îi audieze în cursul nopții.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here